Păstrăvul face parte din familia Salmonidae și este unul dintre cei mai cunoscuți și populari pești de apă dulce, apreciat pentru carnea fină și fără multe oase și asociat de regulă cu curățenia și puritatea apelor de munte, în care poate fi găsit cel mai des.
Informații
Păstrăvul face parte din familia Salmonidae şi este unul dintre cei mai cunoscuţi şi populari peşti de apă dulce, apreciat pentru carnea fină şi fără multe oase şi asociat de regulă cu curăţenia şi puritatea apelor de munte, în care poate fi găsit cel mai des.
Specia cea mai cunoscută şi cea mai crescută în avacultură este păstrăvul curcubeu (Onchorynchus mykiss), o specie de origine nord-americană care a ajuns în Europa la sfârşitul secolului 19. Păstrăvul curcubeu a devenit rapid specia dominantă în acvacultura salmonidelor, datorită rezistenţei mai mari la boli şi la condiţii de mediu diverse, inclusiv ape cu turbiditate mai mare şi temperaturi chiar peste 20°C.
Habitat: Păstrăvul trăieşte cu predilecţie în râuri cu apă limpede şi rece, în climatul nostru fiind în general asociat cu apele de munte. Unele specii pot trăi şi în fluvii mari şi în lacuri, altele chiar migrează în mare sau ocean în căutarea hranei, de unde urcă înapoi pe râul de origine pentru depunerea pontei, la fel ca somonii, cu care sunt de altfel strâns înrudiţi. De fapt, păstrăvul curcubeu poate chiar fi considerat un somon, în America de Nord având subspecii sau populaţii care migrează în ocean.
Aspect fizic: Păstrăvii sunt peşti cu corp alungit, fusiform, adaptat pentru înotul contra curentului, cu solzi mici şi înotătoare caudală puternică. Specific familiei Salmonidae, păstrăvii au o înotătoare adipoasă, de mici dimensiuni, între înotătoarea dorsală şi cea caudală. Capul este bine proporţionat, cu ochi mari, specifici răpitorilor şi maxilare puternice, cu numeroşi dinţi mici şi ascuţiţi.
Dietă: Păstrăvul este un peşte carnivor/răpitor prin excelenţă, hrana sa în mediul natural constând în principal din insecte, peşti mici şi diverse nevertebrate acvatice, pe care le vânează activ sau oportunist, stând camuflat în ape mai adânci, sub pietre sau mici căderi de apă.
Specii: Păstrăvul brun sau indigen (Salmo trutta fario), păstrăvul curcubeu (Onchorynchus mykiss), păstrăvul fântânel (Salvelinus fontinalis).
Acvacultura: În România, cel mai crescut este păstrăvul curcubeu, urmat de fântânel. Păstrăvul indigen se creşte de regulă doar pentru repopularea apelor de munte. Păstrăvul se creşte în heleştee, bazine de beton sau piatră, în sistem flow-through sau chiar în sisteme cu recircularea apei, sau mai nou şi în viviere flotabile, în lacuri de munte. Ciclurile de producţie pot fi foarte variate, în funcţie de temperatură şi calitatea apei, în general se poate creşte până la 350-500 g/ex. într-o perioadă de la 12 până la 24 de luni.
Furaje Acvacultură
ALLER BRONZE
Aller bronze este un furaj de îngrăşare a păstrăvului care asigură un rezultat bun în condiții variabile de creștere, printr-un raport mare între proteina digestibilă și grăsimea digestibilă, respectiv un conţinut mai redus de energie. Folosit corect și în condiții bune de mediu, ALLER BRONZE va da rezultate bune de creştere, dar produsul poate fi folosit și în condiții de mediu mai grele sau când se preferă o producție mai extensivă, putând fi folosit şi ca furaj de intreţinere pe perioada de iarnă. Este furajul recomandat cu precădere pentru păstrăvăriile clasice, cu bazine de pământ sau beton, care au debite de alimentare cu apă bune şi lucrează cu densităţi de populare mai mici. Disponibil și în varianta plutitoare.
ALLER NORDIC PRESTIGE
ALLER NORDIC PRESTIGE este un furaj bogat în energie, cu compoziţie proteică şi lipidică ajustată în funcţie de dimensiunea peştilor, recomandat pentru creşterea/îngrăşarea păstrăvilor mari, peste 400 gr/ex. Este recomandat în special pentru păstrăvul mare crescut în viviere flotabile, sau pentru păstrăvii crescuţi special pentru pescuitul sportiv.
ALLER GOLD SUPPORT L
ALLER GOLD SUPPORT L este un furaj de creştere bogat în proteine şi energie, ajustate la dimensiunea peştilor, care asigură toate performanţele de creştere excelente ale ALLER GOLD dar aduce în plus, prin componentele funcţionale imunostimulante şi antibacteriene naturale, o creştere a imunităţii peştilor şi a rezistenţei la diverse boli bacteriene sau parazitare. Folosit ocazional sau permanent, ALLER Gold Support L asigură o stare de sănătate bună a efectivelor de peşti, fără a mai fi nevoie de tratamente scumpe, cu diverse substanţe sau antibiotice. Produsul este recomandat pentru utilizare alternativă, de exemplu după 4 săptămâni de furajare normale, se furajează o săptămână cu ALLER GOLD SUPPORT L, sau se administrează profilactic, înaintea perioadelor stresante, cum ar fi sortări, mutarea peştilor în alte bazine sau transportul în hidrobioane. Produsul este recomandat şi pentru furajarea reproducătorilor după mulgere. Unii fermieri, văzând beneficiile acestui furaj, au optat pentru furajarea permanentă cu ALLER GOLD SUPPORT L.
ALLER ORGANIC 46-25 EX
ALLER ORGANIC 46-25 EX este furajul de creştere certificat organic, pentru fermierii care produc păstrăv organic. Este un furaj de înaltă calitate, bogat în proteine de origine marină şi în lipide de origine marină şi vegetală, toate ingredientele fiind certificate organic. Bogat în energie, furajul asigură ritmuri de creştere şi rate de conversie foarte bune, comparabile cu cele mai bune furaje de creştere clasice. Împreună cu varianta specială pentru puiet ALLER ORGANIC EX 1.5 MM, cu un conţinut de proteine/lipide de 54/15, ALLER ORGANIC EX permite fermierului să obţină o producţie integral certificată organic, cu rezultate de creştere foarte bune şi costuri rezonabile.
ALLER REP EX
ALLER REP EX este un furaj special pentru reproducători, îndelung testat și care și-a dovedit de-a lungul anilor stabilitatea în a asigura producția de icre robuste și fertile. ALLER REP EX are un conţinut ridicat de proteine exclusiv de origine marină şi un conţinut mai scăzut de lipide, asigurând dezvoltarea optimă a gonadelor fără ca peştii să se îngraşe inutil. Poate fi folosit pentru hrănirea loturilor de reproducători tot timpul anului, iar după mulgere, pentru a permite refacerea rapidă a peştilor, poate fi folosit pentru scurt timp un furaj cu mai multă energie , de exemplu Aller Gold Support L, care conţine şi imunostimulanţi.
ALLER ARCTIC SF
ALLER ARCTIC SF este un furaj de creştere semiplutitor, relativ bogat în energie. Conţinutul ridicat de proteine asigură o creştere rapidă la rate de conversie bune. Fiind semiplutitor, furajul este recomandat fermelor intensive de tip flow-through şi aport bun de apă proaspătă, dar şi pentru vivierele flotabile în lacuri cu o calitate bună a apei.
ALLER AMBER
ALLER AMBER este un furaj de de creştere/îngrăşare bogat în energie, recomandat pentru fermele cu aport bogat de apă de râu de înaltă calitate sau pentru vivierele flotabile în lacuri de acumulare şi unde se poate lucra cu densităţi mari. Este furajul recomandat pentru fazele finale ale creşterii, cu precădere pentru hrănirea peştilor de talie mai mare, dacă se doreşte creşterea peste 500 g/ex. De asemenea, poate fi folosit şi pentru furajarea de întreţinere a stocurilor de peşte care aşteaptă să fie valorificate.
ALLER FUTURA EX 2 mm
ALLER FUTURA EX 2 mm este un furaj de precreştere care asigură trecerea puietului spre perioada de creştere/îngrăşare . Ca și starterele granulate, acest furaj conține materii prime de cea mai bună calitate, iar compoziția a fost gradual ajustată ca să răspundă necesarului sporit de energie al peștilor. Înalta calitate a materiilor prime folosite și conținutul special de vitamine și microelemente asigură peștilor o creștere rapidă și o sănătate optimă. ALLER FUTURA EX este alegerea potrivită pentru o producție intensivă în condiții bune de mediu.
ALLER FUTURA EX 1.3-1.5 mm
ALLER FUTURA EX 1.3-1.5 mm este un furaj starter sub formă de pelete care se folosește când puii încep să mănânce bine. Ca și starterele granulate, acest furaj conține materii prime de cea mai bună calitate, iar compoziția a fost gradual ajustată ca să răspundă necesarului sporit de energie al peștilor. Înalta calitate a materiilor prime folosite și conținutul special de vitamine și microelemente asigură peștilor o creștere rapidă și o sănătate optimă. ALLER FUTURA EX este alegerea potrivită pentru o producție intensivă în condiții bune de mediu.
ALLER PERFORMA 2 mm
ALLER PERFORMA 2 mm este un furaj de precreştere care asigură un raport bun calitate/preț și un ritm de creștere excelent cu o înaltă eficiență a furajării. Palatabilitatea furajului și bunăstarea peștilor juvenili sunt optimizate prin includerea de materii prime de cea mai înaltă calitate și cu caracteristici gustative excelente.
ALLER PERFORMA 1.3-1.5 mm
ALLER PERFORMA 1.3-1.5 mm este un furaj starter care asigură un raport bun calitate/preț și un ritm de creștere excelent cu o înaltă eficiență a furajării. Palatabilitatea furajului și bunăstarea peștilor juvenili sunt optimizate prin includerea de materii prime de cea mai înaltă calitate și cu caracteristici gustative excelente. Granulele mici, uniforme asigură o trecere lină de la furajul starter la furajele granulate.
ALLER INFA
Aller Infa este un furaj starter care se foloseşte pentru prima hrănire a alevinilor de păstrăv, asigurănd întreg necesarul de nutrienţi şi microelemente , provenite din ingrediente marine atent selectate. Granulaţia fină dar precisă şi gustul atractiv dat de ingredientele marine de calitate fac posibilă o trecere uşoară de la hrănirea din sacul vitelin la hrănirea cu furaj starter, asigurând o hrănire optimă şi o supravieţuire foarte bună a alevinilor în această fază deosebit de sensibilă a ciclului de viaţă. ALLER INFA se administrează la discreţie, în funcţie de apetitul peştilor, cu atenţie deosebită la curăţenia zilnică şi asigurarea unui aport de apă de calitate în bazinele de creştere.
ALLER FUTURA EX
Aller futura EX a fost creat pe baza celor mai noi cunoștințe asupra cerințelor nutriționale ale larvelor de pești și pe baza principiilor acvaculturii moderne. ALLER FUTURA a fost şi rămâne cel mai bun furaj starter de pe piaţă, fiind creat din ingrediente marine atent selectate. Furajul a fost produs folosind o tehnică deosebit de blândă, care conservă nutrienții, iar procesul atent de granulare și sortare asigură un produs liber de praf. Granulatele plutesc ușor și se scufundă încet. Aceasta face ca ALLER FUTURA EX să fie ușor de utilizat, cu minim de pierderi, asigurând în același timp o calitate superioară a apei. Acest furaj starter este alegerea corectă pentru creştere rapidă şi pești sănătoși, în condiții intensive.
ALLER GOLD
Aller gold este un furaj bogat în energie pentru păstrăv, atât în apă dulce cât și în apă marină. Conținutul de proteină și lipide este ajustat în funcție de dimensiunea peștilor și completat de o selecție atentă a materiilor prime. Peștii manifestă un apetit deosebit pentru ALLER GOLD, care asigură o palatabilitate înaltă și pierderi minime. Conținutul mare de energie și digestibilitatea mare fac posibilă obținerea unui ritm de creștere rapid, o rată de conversie mică (0,8-1,0) și o calitate bună a apei, prin reducerea cantităţii de dejecţii rezultate. Aceasta face din ALLER GOLD un produs foarte eficient economic. ALLER GOLD este furajul recomandat cu precădere pentru fermele intensive, cu aerare şi/sau aport suplimentar de oxigen, fiind şi furajul preferat pentru sistemele recirculante. În varianta Support L, furajul ALLER GOLD asigură o creştere a imunităţii peştilor şi reducerea incidenţei bolilor bacteriene sau parazitozelor.
ALLER SILVER
Aller silver este un furaj de creștere clasic, folosit în condiții de mediu diverse. Conținutul moderat de energie asigură versatilitatea furajului ALLER SILVER. Un echilibru robust între proteină și grăsime, ajustat la dimensiunea granulei, asigură necesarul nutrițional al peștilor în toată perioada de creștere. Compoziția optimă de materii prime și gustul bun asigură rezultate foarte bune în condiții optime de creștere, dar ALLER SILVER poate asigura rezultate economice bune chiar și în condiții de mediu mai dificile. Furajul asigura un raport optim preţ/calitate şi permite obtinerea unor rate de conversie foarte bune bune, la ritmuri de creştere rapide, fiind recomandat păstrăvăriilor care folosesc o tehnologie mai intensivă, respectiv densităţi de populare mai mari şi mijloace suplimentare de aerare a apei. Disponibil și în varianta plutitoare.
ALLER FLOW
ALLER FLOW este un furaj de creştere bogat în energie, recomandat pentru creşterea păstrăvului în ape mai reci, de munte, inclusiv în viviere flotabile, la altitudini mai mari.
La Dynavit, ne dedicăm sprijinirii acvaculturii prin furnizarea de furaje de înaltă calitate. Am creat un magazin online specializat în vânzarea de furaje nutritive, concepute pentru a susține creșterea sănătoasă și productivitatea speciilor acvatice. Indiferent dacă gestionați o fermă piscicolă sau sunteți pasionat de acvacultură, veți găsi o gamă variată de produse formulate pentru a răspunde nevoilor specifice ale peștilor și altor organisme acvatice.